Noi, Urban Spaces, credem că orașele mai bune se construiesc prin arhitectură, cultură și comunitate. De aceea, pe 30 mai, la ora 18:00, aducem la București Concéntrico & Friends Book Tour la OTOTO Station, în colaborare cu IGLOO, alături de comunitatea de arhitectură și design din România, în cadrul Bucharest Design Festival. Alături de Anda Zota, Cristian Corvin, Bogdan Ciocodeică, Attila Kim și Oana Simionescu, Javier Peña Ibáñez va deschide la Urban Spaces Sfinții Voievozi – OTOTO Station o conversație despre orașe mai bune, cei zece ani ai festivalului Concéntrico și legătura dintre România și platforma internațională de cercetare urbană construită la Logroño. Evenimentul include o expoziție de instalații Concéntrico, un panel talk și proiecții de filme dedicate proiectelor festivalului.
Credem că arhitectura vorbește oamenilor: felul în care arată o clădire și spațiile din jurul ei pot transmite valori precum încrederea, măiestria, reziliența, siguranța, generozitatea, prietenia și bucuria. În dialogul cu Urban Spaces, Javier Peña Ibáñez descrie această idee printr-o formulare simplă, dar esențială pentru Concéntrico: „Arquitectura es cultura”.
Arquitectura es cultura a fost, de fapt, un slogan pe care l-am folosit într-una dintre edițiile Concéntrico: pe genți, în comunicare, în conversații. Îl menținem în continuare. Este o modalitate de a afirma că arhitectura, dincolo de o practică legată de producția de clădiri, este un fapt cultural: pentru că leagă moduri de a trăi, moduri de a face și medii comune.
Într-un amplu interviu acordat Urban Spaces, Javier Peña Ibáñez vorbește despre arhitectură ca instrument de conectare socială și despre nevoia unor noi povești urbane care să redefinească relația noastră cu orașul.
Partea I
Pentru început, povestește-ne puțin despre background-ul tău: ce voiai să devii când erai mic și în ce moment arhitectura a devenit limbajul tău principal?
Eu și sora mea împărtășim o legătura funcțională care vine, în mare parte, din felul de a fi al părinților noștri. Au avut o măcelarie până la pensionare, iar de acolo am moștenit un anumit spirit al efortului, al autoconvingerii, al proiectului propriu. Fiecare dintre noi l-am tradus apoi în practici diferite, dar energia de fond este aceeași.
Când eram mic nu îmi amintesc să fi vrut să fiu arhitect. Ceea ce a apărut mai întâi a fost un interes pentru oraș, înainte chiar de arhitectură. Păstrez, aproape ca o glumă a destinului, un poem școlar despre străzi pe care mi-a făcut plăcere să îl regăsesc mulți ani mai târziu. Decizia de a studia arhitectura a venit în liceu, atras de acea zonă în care umanul și tehnicul se intersectează: mi se părea că strânge într-un singur domeniu multe dintre interesele mele dispersate. Cred că asta, mai mult decat orice vocație timpurie, este ceea ce susține pe cineva care ajunge să se ocupe de asta.
Cum a luat naștere Concéntrico și de ce ai ales Logroño ca laborator urban pentru acest proiect?
Înainte de Concéntrico realizasem proiecte care puneau sub semnul întrebării spațiul public și orașul dintr-o perspectivă mai artistică: Cásate con…, Fluxciudad și, în final, Ciudad Doméstica, o serie de obiecte de mobilier care reinterpretau orașul. În tot acest parcurs am înțeles că, pentru a ajunge la publicul-țintă care mă interesa cu adevărat, adică întreaga comunitate, aveam nevoie de un format mult mai eclectic, capabil să prezinte aceeași idee sub forme multiple, astfel încât să poată dialoga cu audiențe foarte diferite, fiecare cu propriul mod de a fi și de a participa.
Și, mai ales, am simțit că proiectul trebuia să aibă continuitate, să devină un proces. Aveam nevoie de timp pentru a cunoaște bine orașul, pentru a putea aprofunda temele, a-mi asuma noi riscuri și a genera un conținut care să nu rămână la nivel anecdotic, ci să investigheze tipologii urbane. Logroño facilitează enorm acest tip de lucru datorită dimensiunii sale. Permite trecerea între tipuri foarte diferite de spații: râul, mediul natural, centrul istoric, extinderile urbane cu ritmul lor mai modern, iar această variație a ajuns să genereze un ritm și o tensiune care contribuie chiar la identitatea festivalului.
În munca ta se îmbină arhitectul, curatorul și activatorul cultural. Cum reușești să echilibrezi aceste trei dimensiuni fără ca una să o anuleze pe cealaltă?
Nu le trăiesc ca trei dimensiuni care trag una de alta, ci ca pe o singură practică. Ceea ce se schimbă, în funcție de proiect, sunt formatele: în funcție de ce explorez în acel moment , depinde care este cel mai potrivit pentru întrebările și interesele pe care le am în acel moment. Timpul, în toate acestea, este un factor determinant; de multe ori este o variabilă care decide formatul mai mult decât orice altceva.
Spui că arhitectura poate redefini spațiul public. Ce înseamnă asta astăzi, în orașe tot mai tensionate social și economic?
Spațiul public este, înainte de toate, un loc democratizator. Este locul unde se învață limbajul — și nu doar limbajul, ci și conștiința de clasă, apartenența la un grup, felurile în care coexistăm cu ceilalți. Apartenența la un cartier nu este o chestiune geografică, ci una culturală. A resemnifica acest spațiu înseamnă astăzi a-i reda această funcție de învățare, într-un moment în care orașele s-au tot restrâns: din ce în ce mai multe decizii despre felul în care trăim sunt luate din afara contextului local, iar multe gesturi cotidiene — o pistă de biciclete, o zonă de umbră, o bancă — sunt deja interpretate ideologic.
Când o intervenție ocupă o piață timp de o săptămână, ea deschide o fereastră. Sugerează că și lucrurile ar putea fi altfel. Uneori, ceea ce se testează rămâne în memoria unui cartier, în noul nume al unei piețe sau în faptul că un grup de vecini revine într-un loc în care înainte nu mergea. Alteori nu rămâne nimic vizibil și, totuși, ceva se schimbă: posibilitatea a fost gândită, trăită, împărtășită. Odată ce o posibilitate capătă formă concretă, ea începe să existe.
Cum reușești să implici comunitatea locală în proiecte care uneori pot părea experimentale sau efemere?
Am lucrat mulți ani cu școli, instituții și asociații, iar în final procesele educaționale și procesele de proiectare fac parte din aceeași metodologie. Ambele pornesc de la același lucru: o înțelegere mai clară a mediului și a comunităților care îl locuiesc. Este un exercițiu social de reinterpretare a chestiunilor urbane, fizice și psihologice, legate de ideea culturală de apartenență la un loc, de memoria colectiva și de procesul identitar care se construiește în jur.
Ai lucrat atât în zona instituțională, cât și în cea independentă. Ce diferențe vezi?
Mă interesează în special contexte care nu îmi sunt date, care mă obligă să înțeleg procese și nevoi diferite de cele pe care le cunosc. Tot învățarea din Concéntrico poate fi transpusă în alte formate și realități, dar aceste realități mă obligă la rândul lor să învăț din nou, să aprofundez, să schimb, să gestionez echipe și entități foarte diferite. Lucrul cu tipologii de studiouri și profesioniști pe care nu îi frecventez în mod obișnuit lărgește mult perspectiva. Aceasta este diferența cea mai onestă pe care o pot recunoaște: nu atât instituțional versus independent, cât contexte care îmi permit să continui să învăț.
Ne poți spune un top 5 al proiectelor Concéntrico cel mai bine primite?
Orice listă lasă în afară proiecte importante, dar dacă ar trebui să evidențiez cinci care au marcat festivalul — și echipa — din motive diferite, aș menționa acestea:
Ring de Luxe, de Plastique Fantastique (2018). Un inel auriu gonflabil care îmbrățișa Palacio de los Chapiteles. O piesă iconică ce a călătorit ulterior în alte orașe.
La cubierta de madera sobre los coches, de Benedetto Bufalino (2019). Trei vehicule din parcarea El Espolón transformate în terasă publică: un gest simplu, încărcat de umor și critică, care deschide discuții despre spațiul pe care îl cedăm automobilului.
Espacio Hiber, de Rintala Eggertsson Architects (2022). Un pavilion din lemn reciclat în lunca inundabilă a râului Ebro, care își ia numele din denumirea romană veche a râului și ne întoarce privirea către mediul natural apropiat.
Fresa, de Oana Stănescu (2023). O căpșună uriașă întoarsă în Plaza Santa Ana, dedicată culegătorilor și celor un milion de lucrători agricoli sezonieri din UE. Un proiect special prin felul în care combină un mesaj social puternic cu frumusețea obiectului, și căruia îi sunt atașat și prin procesul împărtășit cu Oana.
Roundabout Baths, de Leopold Banchini Architects (2025). Un sens giratoriu transformat într-o baie publică temporară, recuperând spiritul băilor urbane vechi chiar în inima Logroño.
Care este cea mai mare lecție după 10 ani de Concéntrico? Care a fost cea mai mare provocare?
Cea mai mare lecție ține de conversația pe care am deschis-o și de faptul că oamenii au o dorință mult mai mare de a experimenta decât am anticipat. Intuiam asta la început, dar după zece ani răspunsul publicului — vecini, vizitatori, elevi, profesioniști — a fost mult mai generos și mai curios decât mă așteptam. Această accesibilitate ne-a schimbat pe noi mai mult decât orașul.
Provocarea, ediție după ediție, este să menții tensiunea și să aprofundezi temele cu rigoare. Când un proiect crește, inerția împinge spre repetiție: cel mai ușor ar fi să reproduci ce funcționează deja. Să păstrezi un nivel de exigență și risc an după an, fără să cazi în formulă, este adevărata dificultate.
Ne poți spune mai multe despre cartea aniversară, turneul internațional și ce urmează?
Concéntrico: Urban Innovation Laboratory, publicată de Park Books în 2025, este în același timp un manifest și un instrument. Adună zece ani de muncă organizați în jurul a trei linii de cercetare, efemerul, ecologicul și simbolicul, și deschide în același timp direcții noi: apeluri internaționale, programe educaționale, formate itinerante.
Turneul a trecut deja prin Bruxelles, Milano, Barcelona, Praga, Porto, Zürich și Basel, iar în 2026 continuă în Varșovia (ZODIAK), Berlin (Pro qm) și Rotterdam (Nieuwe Instituut).
Bucureștiul, cu Urban Spaces, este una dintre opririle cele mai așteptate.
Apoi urmează ediția din iunie la Logroño, între 18 și 23, cu un program care include Smiljan Radić, Matilde Cassani, raumlabor, AAU Anastas, Parabase și multe alte echipe care vin să lucreze orașul. De aici, Brazilia: Porto Alegre, Belo Horizonte și São Paulo, coordonat cu Instituto Cervantes, cu ideea de a construi o relație mai lungă cu Escola da Cidade care să continue în Spania în 2027.
Cum arată o zi „normală” din viața ta? Cine este susținătorul tău cel mai mare?
O zi concretă, sincer, nu există: Concéntrico nu se oprește niciodată, iar când nu este Concéntrico este TAC!, sau Doha, sau cartea, sau o călătorie. Ceea ce fac în mod constant pentru mine este să ascult muzică, este un mod de a mă întoarce la mine în toată această activitate. Și să evadez la San Millán cu familia mea, care în La Rioja înseamnă mereu o detensionare. Sprijinul meu cel mai mare este acolo, în familie și în echipă, în părți egale.
Partea II
Cum ai descoperit Urban Spaces și cum percepi arhitectura și clădirile pe care le locuim?
Am descoperit Urban Spaces într-o vizită anterioară la București, întâmplător. Am participat la unul dintre evenimentele lor organizate la OTOTO station și mi s-a părut imediat că profilul lor se potrivește foarte bine cu felul în care gândim Concéntrico. Există sensibilități care se recunosc foarte repede atunci când se întâlnesc.
Despre cum percep arhitectura și clădirile pe care le locuim: mă interesează mai puțin clădirea ca obiect și mai mult ceea ce se întâmplă în poveștile pe care le țesem în jurul ei. Cum ne legăm de locurile în care trăim și cum acest raport ne modelează identitatea? Multe piețe centrale ale orașelor noastre au fost, candva, inima socială unde oamenii ieșeau să vadă și să fie văzuți. Astăzi nu mai sunt folosite așa, dar continuă să poarte simboluri moștenite pe care rar le chestionăm. Avem nevoie de povești noi care să rezoneze cu societatea contemporană și asta este valabil atât pentru o piață, cât și pentru o intrare de bloc, o scară sau o curte. Strada este un loc de învățare; clădirile sunt la rândul lor așa.
Cartea Concéntrico continuă turneul internațional și acum, datorită Urban Spaces, ajunge la București. Cum crezi că va fi primită?
Bucureștiul are o comunitate arhitecturală foarte puternică și, în plus, legături anterioare pe care le-am construit deja cu Concéntrico: Oana Stănescu și piesa ei Fresa, conversațiile cu Corvin Cristian, Attila Kim sau Bogdan Ciocodeică, sau invitația de a face parte din juriul Bienalei Naționale de Arhitectură alături de Angela Kovács. Există un teren fertil și cred că volumul va găsi cititori care de ani buni își pun întrebări similare cu ale noastre.
Mai important decât să prezic cum va fi primit este să ne întrebăm ce putem învăța noi din acea scenă. Aceasta este întotdeauna partea cea mai bună a unui book tour.
Dacă ar fi să definești cinci forme de „beautiful living”, care ar fi?
A locui cu ceilalți. Înainte de confort sau metri pătrați, ceea ce susține o viață bună este prezența celorlalți: vecini, familie, oameni în trecere. Orice proiect care ignoră asta eșuează în esențial.
A locui timpul. Orașele se construiesc și prin ceea ce revine în fiecare an: sărbători, piețe, focuri, arcuri comemorative. Ceea ce nu este permanent face parte din țesutul comun tocmai pentru că se repetă.
A locui povestea. Identitatea culturală este făcută în egală măsură din real și imaginar. Locurile se trăiesc mai bine când li se permite ficțiunea, simbolul, memoria.
A locui clima. Umbra, apa, răcoarea, adăpostul. Grija pentru corp în oraș este una dintre cele mai concrete forme de a locui bine.
A locui cu curiozitate. Orașul ca teritoriu de descoperit, nu ca rutină. Acei doi copii care, la a doua ediție a festivalului, mergeau cu planul deschis, alegându-și traseul și trăgând adultul după ei, sunt pentru mine imaginea exactă a ceea ce înseamnă să locuiești bine.
Cum este orașul ideal? Există unul?
Nu cred că există un oraș ideal și probabil e bine să nu existe. Ideea de model devine, în timp, mai degrabă limitativă decât eliberatoare. Există însă orașe atente la propriile întrebări, capabile să se revizuiască fără graba unui răspuns definitiv. Dacă ar fi să indic o lipsă comună astăzi, aș spune că lipsește timpul și lipsește ascultarea, mai mult decât lipsa planurilor.
Cum percepi arhitectura Bucureștiului?
O vizită nu îți permite să judeci un oraș, așa că prefer să vorbesc despre ce am văzut. Bucureștiul mi s-a părut o capitală cu un potențial enorm, mai ales prin numărul mare de locuri de oportunitate: spații în transformare, capabile să primească utilizări noi, flexibile, straturi care dialoghează între ele fără să fi fost încă fixate de un plan. Mă interesează în mod special orașele care păstrează această capacitate de reinventare, cele care nu sunt complet consolidate, cele care păstrează o anumită informalitate și, mai ales, capacitatea de a se redescoperi. Bucureștiul este acolo, și asta astăzi este un lux.
Noi, Urban Spaces, credem că arhitectura poate “vorbi” oamenilor prin formele și spațiile sale, exprimând valori precum încrederea, siguranța, generozitatea sau bucuria. Poți dezvolta ideea arhitectura este cultură?
Arquitectura es cultura a fost, de fapt, un slogan pe care l-am folosit într-una dintre edițiile Concéntrico: pe genți, în comunicare, în conversații. Îl menținem în continuare. Este o modalitate de a afirma că arhitectura, dincolo de o practică legată de producția de clădiri, este un fapt cultural: pentru că leagă moduri de a trăi, moduri de a face și medii comune.
Cu cât considerăm mai mult această practică drept o componentă fundamentală a culturii — și nu doar o industrie — cu atât înțelegem mai bine locurile în care trăim. Și cu atât putem cere mai mult acestor locuri să ne vorbească despre încredere, grijă, ospitalitate și bucurie. Acestea nu sunt adaosuri finale, ci lucrurile care decid dacă un spațiu poate fi cu adevărat locuit.
Urban Spaces construiește în București clădiri sănătoase, frumoase și durabile, gândite să susțină oamenii pe tot parcursul vieții lor și să rămână valoroase pentru generațiile viitoare. Una dintre valorile centrale Urban Spaces este construirea comunității prin arhitectură, aducând împreună arhitecți, designeri, artiști și locuitori pentru a contribui la un oraș mai bun. Participând constant la fiecare ediție a Bucharest Design Festival, prin conversații, evenimente și intervenții organizate în jurul clădirilor și spațiilor pe care le dezvoltă, Urban Spaces creează contexte în care oamenii se conectează, schimbă idei și redescoperă relația cu orașul și comunitatea din care fac parte.
Concéntrico & Friends Book Tour
Panel Talk, Exhibition & Film screening
30 mai, 18:00 – Urban Spaces Sfinții Voievozi-OTOTO station
Participarea este gratuită, înscrieri aici
Interviu realizat de Alexandra Bujeniță