URBAN SPACES RONDĂ – Obsesii, loc și lumina unei comunități

august 13, 2025

URBAN SPACES RONDĂ se găsește la numărul 37 pe strada Ronda, în vecinătatea zonei Popa Nan, loc cu istorie și cantec, fosta mahala a Bucureștiului interbelic. Ronda este cu siguranță mezinul răsfațat al grupului, un proiect mic, discret dacă-l privești din afară dar unul ce se descoperă fascinant pe măsura ce pătrunzi înăuntru lăsând în urmă cișmeaua dinspre stradă – gest dăruit comunității, deschizând porți și portițe, poposind pe bănci de piatră sau lemn și intrând în case printre sere pe post de verande.

Prezentăm mai jos o conversație cu arhitectul acestui mic „roman grafic”, Florian Stanciu, despre un proiect discret, dar profund: Urban Spaces Rondă, o poveste despre lemn, lumină și tăceri atent orchestrate, despre obsesii, loc și comunități create cu răbdare.

Pe strada Rondă, la numărul 37, într-un colț liniștit al fostei mahalale bucureștene, într-un loc cu parfum de roman interbelic și cântec urban, începe să prindă viață un mic proiect arhitectural numit simplu: Rondă. Nu face paradă din forme sau gesturi spectaculoase. Din stradă, aproape că-l ratezi. Dar cum pășești dincolo de cișmeaua dinspre trotuar, totul se deschide ca o poveste ce merită descoperită pas cu pas. Rondă nu se arată, se lasă descoperit.

Rondă s-a născut exact în această tensiune – între vis și realitatea unui sit ireplicabil: „Mai toți arhitecții au un orizont de obsesii, de gânduri proiectate…Pe de o parte există utopia – universul obsesiv, pe de altă parte, este foarte greu să găsim sensul și tâlcul între acest orizont de modele și formidabila unicitate a locului.” „Câteodată, locul este irepetabil… Rondă e așa: cu calcanul din stânga, cu calcanul din dreapta, cu lumina asta, cu strada care face o inflexiune. Nu mai există nicăieri pe lumea asta un altul așa.” Acea inflexiune subtilă a străzii devine un gest poetic, o „împunsătură” care animă spațiul, îl face viu, memorabil.

Rondă este un răspuns profund la un context. „Echipa Urban Spaces nu mi-a spus «faceți ceva anume»… și asta mi s-a părut un semn bun. Locurile dau ceva, iar un arhitect bun știe să asculte.” Iar ascultarea locului înseamnă, în acest caz, acceptarea îngustimii, adâncimii, dictaturii sitului ca dar, nu ca o limitare: „Locul are un caracter, o adâncime de străbătut, un timp… o succesiune. Îngustimea devine calitate.” Popa Nanul, cu toată „strălucirea neprezumțioasă” și firescul său locuibil, a oferit un fundal ideal pentru o arhitectură care nu vrea să impresioneze, ci să îmbrățișeze.

Pentru Florian Stanciu, proiectul Rondă a fost o „așezare de ticluire”, în care clădirile se lipesc firesc una de alta, nu din obligație, ci din respect față de ritmul locului. Arhitectura nu se impune, ci slujește. Într-un București în care cornișa este adesea uitată sau tratată superficial, Rondă reînvie acest gest. „Casele se termină într-o cornișă elaborată… dedesubtul cornișei este o viață.” Este, spune el, „un fel de aplecătoare”, un gest protector, un spațiu în care viața își găsește adăpost.

Traseul din Rondă nu este un coridor, ci o poveste de trecere, o introducere lentă în intimitatea locuirii. Fiecare bancă, fiecare colț, fiecare răsucire e gândită pentru a întârzia, a pregăti intrarea în familiar: „Să ajungem de la intrare până în spate, ca o promenadă… cât mai lungă, cât mai zăbovitoare.” Marchizele în acest proiect nu sunt detalii decorative, ci adevărate personaje: „Ca niște majordomi… vesele, exuberante, spații servante de primire.” Ele vorbesc înaintea casei, introduc, filtrează, acompaniază.

În Rondă se întâlnesc două temporalități: „solemnitatea eternă a structurii” și „fragilitatea perisabilă a grădinilor”. Împreună creează o dialectică poetică: durabil și trecător, serios și jucăuș, clasic și cotidian. Rondă e plină de „spații de intermediere” – băile ca niște „căsuțe proprii”, bibliotecile care ies în fațadă, verandele care filtrează lumina. Tranziția nu este doar un spațiu funcțional, ci o valoare esențială a locuirii: „Lumina a fost cel mai greu de redat… locurile mici sunt în realitate vaste.”