URBAN SPACES RONDĂ – Obsesii, loc și lumina unei comunități

URBAN SPACES RONDĂ se găsește la numărul 37 pe strada Ronda, în vecinătatea zonei Popa Nan, loc cu istorie și cantec, fosta mahala a Bucureștiului interbelic. Ronda este cu siguranță mezinul răsfațat al grupului, un proiect mic, discret dacă-l privești din afară dar unul ce se descoperă fascinant pe măsura ce pătrunzi înăuntru lăsând în urmă cișmeaua dinspre stradă – gest dăruit comunității, deschizând porți și portițe, poposind pe bănci de piatră sau lemn și intrând în case printre sere pe post de verande.

Prezentăm mai jos o conversație cu arhitectul acestui mic „roman grafic”, Florian Stanciu, despre un proiect discret, dar profund: Urban Spaces Rondă, o poveste despre lemn, lumină și tăceri atent orchestrate, despre obsesii, loc și comunități create cu răbdare.

Pe strada Rondă, la numărul 37, într-un colț liniștit al fostei mahalale bucureștene, într-un loc cu parfum de roman interbelic și cântec urban, începe să prindă viață un mic proiect arhitectural numit simplu: Rondă. Nu face paradă din forme sau gesturi spectaculoase. Din stradă, aproape că-l ratezi. Dar cum pășești dincolo de cișmeaua dinspre trotuar, totul se deschide ca o poveste ce merită descoperită pas cu pas. Rondă nu se arată, se lasă descoperit.

Rondă s-a născut exact în această tensiune – între vis și realitatea unui sit ireplicabil: „Mai toți arhitecții au un orizont de obsesii, de gânduri proiectate…Pe de o parte există utopia – universul obsesiv, pe de altă parte, este foarte greu să găsim sensul și tâlcul între acest orizont de modele și formidabila unicitate a locului.”  „Câteodată, locul este irepetabil… Rondă e așa: cu calcanul din stânga, cu calcanul din dreapta, cu lumina asta, cu strada care face o inflexiune. Nu mai există nicăieri pe lumea asta un altul așa.” Acea inflexiune subtilă a străzii devine un gest poetic, o „împunsătură” care animă spațiul, îl face viu, memorabil.

Rondă este un răspuns profund la un context. „Echipa Urban Spaces nu mi-a spus «faceți ceva anume»… și asta mi s-a părut un semn bun. Locurile dau ceva, iar un arhitect bun știe să asculte.” Iar ascultarea locului înseamnă, în acest caz, acceptarea îngustimii, adâncimii, dictaturii sitului ca dar, nu ca o limitare: „Locul are un caracter, o adâncime de străbătut, un timp… o succesiune. Îngustimea devine calitate.” Popa Nanul, cu toată „strălucirea neprezumțioasă” și firescul său locuibil, a oferit un fundal ideal pentru o arhitectură care nu vrea să impresioneze, ci să îmbrățișeze.

Pentru Florian Stanciu, proiectul Rondă a fost o „așezare de ticluire”, în care clădirile se lipesc firesc una de alta, nu din obligație, ci din respect față de ritmul locului. Arhitectura nu se impune, ci slujește. Într-un București în care cornișa este adesea uitată sau tratată superficial, Rondă reînvie acest gest. „Casele se termină într-o cornișă elaborată… dedesubtul cornișei este o viață.” Este, spune el, „un fel de aplecătoare”, un gest protector, un spațiu în care viața își găsește adăpost.

Traseul din Rondă nu este un coridor, ci o poveste de trecere, o introducere lentă în intimitatea locuirii. Fiecare bancă, fiecare colț, fiecare răsucire e gândită pentru a întârzia, a pregăti intrarea în familiar: „Să ajungem de la intrare până în spate, ca o promenadă… cât mai lungă, cât mai zăbovitoare.”  Marchizele în acest proiect nu sunt detalii decorative, ci adevărate personaje: „Ca niște majordomi… vesele, exuberante, spații servante de primire.” Ele vorbesc înaintea casei, introduc, filtrează, acompaniază.

În Rondă se întâlnesc două temporalități: „solemnitatea eternă a structurii” și „fragilitatea perisabilă a grădinilor”. Împreună creează o dialectică poetică: durabil și trecător, serios și jucăuș, clasic și cotidian. Rondă e plină de „spații de intermediere” – băile ca niște „căsuțe proprii”, bibliotecile care ies în fațadă, verandele care filtrează lumina. Tranziția nu este doar un spațiu funcțional, ci o valoare esențială a locuirii: „Lumina a fost cel mai greu de redat… locurile mici sunt în realitate vaste.”

Rondă este o propunere de viață, o invitație la o altă viteză, o altă atenție, o altă calitate a timpului. Este o reverență în fața locului și o demonstrație subtilă că arhitectura, atunci când e atentă și sinceră, poate deveni poezie de locuit. Fiecare detaliu din Rondă – băncuța, lanțul de la fântână, portița – are o funcție simbolică. „Mă consolidez în viața mea și pe obiceiurile vecinilor”, spune arhitectul. Aici, co-locuirea este un act de generozitate.

Mai multe detalii despre Rondă aici