O degustare de vinuri la HUB Sfinții Voievozi

Uneori, la Urban Spaces HUB Sfinții Voievozi, facem și degustări de vin. Nu foarte des, doar cât să rămână speciale. „Urban Spaces Summer Nights” a fost una dintre acele seri în care spațiul s-a transformat din loc de întâlnire în loc de descoperire. Vara abia începea, iar vinul a devenit pretextul pentru a ne aduna: rezidenți, prieteni, vecini, oameni curioși.

Selecția a fost făcută de Bogdan Ilie, care a ales cinci vinuri albe cu personalități distincte. Un traseu discret prin Mosel, Burgundia, Nahe, Soave și Stellenbosch—o mică hartă a lumii turnată în pahare. De la un Riesling Spätlese J.J. Prüm, cu piersici coapte și aciditate elegantă, la un Soave matur Pieropan La Rocca, cu migdale și miere, până la un Chablis 1er Cru Louis Jadot, cu mineralitate și flori albe. Am trecut apoi prin precizia unui Riesling GG de la Gut Hermannsberg și am încheiat cu textura amplă a unui Chenin Blanc Ken Forrester, cu ananas caramelizat și citrice confiate.

Seara a început cu treats de la Sirop și a fost găzduită de OTOTO Station, în curtea Urban Spaces Sfinții Voievozi. Lumina de început de vară, mesele lungi, conversațiile care au crescut natural pe măsură ce paharele se goleau și se umpleau din nou.

La Urban Spaces, HUB-ul nu e doar un spațiu comun, e un loc care se activează diferit, în funcție de oameni și de moment. Uneori prin talk-uri, alteori prin expoziții. Iar uneori printr-o degustare de vin care devine, fără să-și propună, un mic ritual de comunitate. Ne vedem la următoarea seară de degustare!